Cu toate că a cântat pentru prima oară cu proiectul ei solo la EC_Special, EMAA nu e un nume străin publicului Electric Castle. A mai fost la Bonțida împreună cu trupa BAB și Silent Strike și Deliric. După două hit-uri uriașe pe radiourile din România, EMAA a ajuns la o maturitatea artistică, un alt nivel în dezvoltarea ei ca performer și songwriter. Am sunat-o să povestim de EC_Special, colaborarea cu Carlas Dreams și cele peste 100 de piese scrise în pandemie:
Cum a fost experiența EC_Special?
Mi-a fost super dor de concerte. Și eram super emoționată de experiență. A fost ca o reîntoarcere acasă. Nu am mai avut de mult timp experiența asta. Am fost foarte haos, am ajuns târziu, am întârziat peste tot, inclusiv la plecarea din București. A fost totul pe dos, nu m-am putut bucura de tot ce se întâmpla.
Cum o compari cu prima dată când ai cântat la Electric Castle, împreună cu BAB? Preferi în oraș sau la Bonțida?
Eram mult mai stresată atunci. Pentru că nu eram doar eu. Dacă e vorba doar despre mine, mă gândesc că și dacă e fail-ul maxim, aia e, știi? Adică nu am stres în plus. Dar când ai datoria să nu te gândești doar la tine, e altceva. Și la fel de stresată am fost și când am cântat cu Deliric, în primul an de furtună. Prefer la Bonțida, totuși, pentru că starea de festival trebuie simțită în natură, undeva super remote. Festivalul în oraș nu îmi aduce satisfacția detașării de realitate.
Cum ai evoluat ca artist în toată perioada asta?
Nu știu dacă pot să-mi dau seama, sincer. Pentru mine e ca și când mă plimb dintr-o lume în alta. Nu-mi dau seama exact dacă e o evoluție sau nu. Tu ar trebui să-mi zici. Orice concert e diferit. Ești într-o poveste acolo pe scenă, într-o manifestare continuă.
Știu că ai fost pe fugă la festival dar e vreun artist de la EC Special pe care ai fi vrut să-l vezi?
Nu am ajuns la Alina Pash, nici la Igorrr, doar la puține chestii. Îmi place mult și slowthai și mi-a părut mega rău că nu l-am prins dar am ajuns cu o zi după concertul lui. A fost imposibil să ajung la el. Îți dai seama că voiam mult să-l văd.
Ai avut o coregrafie interesantă, în special în timp ce cântai piesa „Zburătorul”, când erai pe umerii unui dansator de-al tău. Cât de greu e să cânți în poziția aia, cu pieptul și stomacul presat?
Nu ar trebui să-ți fie. În mod normal trebuie să stai relaxată. Dar e ciudat și nici mie nu-mi iese întotdeauna cum ar trebui. Dar tocmai aia e și ideea. Acest soi de „rawness” nu cred că strică. Prima oară când am lucrat cu dansatorii într-un club din București am făcut o altă coregrafie pentru „Zburătorul”, la un remix de la Vicky de la Otherside. Remixul era foarte dark și s-a potrivit pentru atmosfera din club. După care m-am gândit să cânt versiunea normal, dar am uitat să le zic dansatorilor că facem schimbarea asta. Omul m-a întrebat care e feelingul ei și am ajuns la o fază din asta în care te simți tot timpul legat, știi? Se poate cânta așa pentru o faci de la piept în sus. Și din stomac, dar contează cât de relaxat e corpul în timpul ăla. Se poate cu exercițiu.
Ai cântat și cea mai nouă colaborare cu Carlas Dreams. Te-ai așteptat să prindă atât de bine?
Cumva da, cumva nu, nu știu. Era clar că va fi bine, din punctul ăsta de vedere. Cam orice scoate Carlas Dreams merge bine. Eu nu mă gândesc dacă o piesă va fi hit sau nu. Nici el nu cred că o face, cel puțin nu atunci când suntem în studio. Pot vedea din atât de multe perspective piesa pe care eu o fac încât nu pot știi cum va reacționa lumea. Câteodată mi se pare caraghios, alteori extraordinar, nu pot să-mi dau seama. Nici nu cred că e sănătos să o gândești așa.
A durat mult s-o înregistrăm. Am stat de la ora două până la cinci dimineața. Nu-ți imagina că am lucrat încontinuu, a fost cu pauze, cu poveste. Ăsta e cel mai frumos mod de a compune. Atunci când nu-ți dai un termen limită. A fost un flow extrem de bun. Prima oară când am lucrat în felul ăsta cu un songwriter. Dar nu am înregistrat doar piesa aia. Am lucrat la vreo patru piese în timpul sesiunii.
Cum lucrează doi songwriteri în studio? Cine face compromisuri? Cine controlează sesiunea? Cum e procesul ăsta?
Contează foarte mult ce fel de om e songwriter-ul. E ca și atunci când faci sex. Simți când totul vine natural. Când ceva e foarte bun, știi că e foarte bun. Evident că unul scrie mai mult sau schimbă niște cuvinte. Dar totul e un flow în care intri, ieși. Carlas a scris piesa, eu am schimbat cuvinte și am adăugat inflexiuni, am asistat acolo unde am simțit că e nevoie. Cu Killa Fonic e la fel. Și cu el îmi place să scriu.
Apropo de colaborări, e posibil să lucrezi din nou cu Silent Strike și Deliric?
Evident. Astea sunt lucruri care țin doar de un fir roșu care să le lege pe toate. În perioada următoare nu va ieși nimic, dar vorbim destul de des, doar că nu am lucrat nimic momentan. Nu am plecat de lângă ei, e un context fără spațiu, atemporal, nu e sănătos să lucrezi doar cu aceiași artiști. Și aici trebuie să existe un flow natural. Când ceva e forțat, automat nu se mai simte bine. Pentru mine contează foarte mult să fie piesa bună. Avem nevoie de chimie, da, dar și piesa trebuie să merite.
Mi-ai spus că ai înregistrat peste 100 de piese în pandemie. Plănuiești să lansezi un album nou?
Probabil că da, nu știu exact, trebuie să-mi dau seama care e firul roșu din toate piesele alea. Încă nu știu. Dar se lucrează la tot felul de lucruri. O să scot un single solo, asta poți să-ți spun. Și apoi vreau să mă focusez pe un album. Dar este material suficient, contează doar contextul. Vreau să-i mai dau un pic de timp.
