Nane ar trebui să fie o sursă de inspirație pentru orice tânăr rapper din România. Nu doar datorită numărului uriaș de piese fresh pe care le scoate, ci mai mult pentru că povestea lui e o dovadă de perseverență combinată cu o atitudine de nepăsare pentru părerile altora. În doar câțiva ani a ajuns unul dintre cei mai importanți rapperi de la noi și pe scena principală de la EC_Special. Am vorbit cu el despre festival, ce simte când coboară de pe scenă și cum reușește să scoată piese pe bandă rulată fără s-o dea în burnout:
Cum a fost experiența EC_Special?
A fost marfă rău de tot. Singurul dezavantaj pentru public a fost ora la care am cântat. Era devreme și foarte cald. Dar în rest publicul a fost marfă rău. Nu mi-am dat seama în timpul show-ului, dar când am plecat am văzut story-urile cu reacții foarte faine. Au cântat la toate piesele.
Publicul a fost super entuziasmat, cu toate că era ultima zi de festival și peste 30 de grade. Te așteptai la o astfel de primire?
Am avut puține emoții pentru că bătea soarele fix pe platoul din Piața Unirii, unde era publicul. Mă gândeam că poate o să vină 50 de oameni sau ceva de genul ăsta. Ăștia care sunt cei mai hardcore. Dar când m-am uitat de pe scenă îi vedeam și după garduri, mai ascunși pe la umbră, era multă lume. Nu mă așteptam la cât de cald a fost.
De unde ai făcut rost de ghiozdanul ăla genial? Care-i povestea lui?
L-am luat din Italia. L-am găsit random rău de tot, într-o benzinărie, stătea agățat așa și se uita la mine. Când l-am văzut cum se uita cu ochii ăia, maimuțoiu, am zis că trebuie să-l iau pe spate, să se uite la oamenii din public. Mi s-a părut trippy as fuck. Mai era și gri, deci l-am putut asorta cu outfitul cu care eram pe scenă. Mi se pare mortal, e o prăjeală fantastică. A fost prima oară când l-am purtat. Pe scenă a fost fire. E un leneș, e mai reprezentativ, mai asemănător cu mine.
De ce ai ales să închizi setul cu „Haolo”?
S-a închis cu „Afară”, ăla a fost outro-ul, e un mood mai chill, pot să părăsesc scena pe filmul ăsta. A fost oricum o chestie ciudată. Eu știam că trebuie să cânt 45 de minute și când am ajuns mi s-a zis că programul e de 60 de minute. Atunci am improvizat cu Sauce pe moment. Să mai adăugăm piese din alte playlist-uri, vreo cinci-șase piese. S-a mai întâmplat și la alte concerte. Tot timpul avem piese de back-up.
Concertul a fost un schimb de energie între tine și public. Explică-mi ce simți când te dai jos de pe scenă și cât de mult durează perioada de comedown de la adrenalină? Provoacă dependență?
E ca și cum te-ai da jos de pe banda de alergat de la sală. Îți ia ceva. De obicei nu-mi place să interacționez cu nimeni imediat după ce mă dau jos de pe scenă. Îmi place să pun mâna pe o apă plată și să stau jos două, trei, cinci minute. Până pot să vorbesc. E ca și cum aș face o oră de cardio. Și mai și cânt. Believe it or not, cu toate că nu dansez pe scenă, efortul e cam la fel ca la o coregrafie. Mi se pare că energia se reflectă și în public. Dacă ei văd că depui efort și te distrezi, se vor strădui și ei să se lase purtați de vibe. E destul de amazing. Dacă trec câteva luni și nu am nici o cântare, chiar îmi lipsește schimbul ăsta de energie. Nu poți compara experiența de pe scenă cu nimic altceva, poate doar cu o slujbă la biserică.
Povestește-mi un pic despre „L.V. Pattern”, noul tău material discografic, care apare la un an de la „Nanalien”. Care-i povestea albumului?
Nu am vrut să-l prezint ca pe un album nou. E pur și simplu un material pe care-l dau între albume. Eu mă pregătesc să lansez „Avram”, un album la care încă lucrez. Ăla va fi cel mai important proiect al meu. Până atunci încerc să le dau oamenilor mai multe proiecte. Ăsta e un EP de 11 track-uri care se încadrează în stilul drill, cap-coadă. Urmează să scot un album de R&B, apoi un mixtape mai de boom bap și apoi vreau să scot „Avram”. Vreau să creez un hype pentru album. Mă sparge foarte mult sunetul de UK drill și cred că e mai bine să ascultăm rapperii din Europa decât pe ăia din State. E mai aproape de ceea ce se întâmplă la noi.
Ai scos și un proiect cu Lu-K Beats care se numește „Starseek”, pe lângă mai multe single-uri cu diferiți artiști din România și nu numai. Nu ți-e frică de burn-out?
Nu, pentru că nu mă simt obosit. I feel fresh as fuck, momentan. Lucrez și am inspirație în continuare. Dacă nu o să mă mai distrez, atunci nu o să mai fac asta. Atât timp cât e totul blană și câștig pe partea sufletească, atunci e all good.
O să reformulez întrebarea. Nu ți-e frică de writers block?
Nu, încerc să asimilez toate locurile în care merg. Încerc să trăiesc în prezent, să fiu atent la discuțiile pe care le port cu oamenii, mă las inspirat de tot ce mă sparge. Plus că nu am un program, nu mă sună un șef care îmi spune că trebuie să merg la studio și să fac piese noi. Totul e super natural. Când îmi vine să scriu, scriu, mai nou fac și beat-uri, sunt multe feluri în care se poate fructifica inspirația. Am auzit de writers block dar îți zic cu sinceritate că nu am trăit asta niciodată. Nu mi-e frică să dau gherle. Nu mi-e frică să scot content. Îmi place
prea mult ca să mă gândesc că îmi poate face rău.
Concertele îți afectează timpul petrecut în studio? O să amâni lansarea unor materiale din cauza redeschiderii evenimentelor?
De obicei am lansările stabilite. Proiectele de care ți-am zis sunt aproape terminate, sunt la mix-master și aranjament. Ele sunt făcute, trebuie doar să le lansez. Problema mea e să înghesui lansările, asta e chestia. Dar da, dacă ești pe drumuri foarte mult, poți să pierzi timp de creativitate. Eu având experiența turneelor nu am nici o problemă să scriu în mașină, trag pe Voice Memo. Dar în principiu nu bookuiesc mai mult de un concert pe săptămână. Pentru că am simțit că nu e bună atâta oboseală. E o cerere foarte mare și momentan nu se poate mai mult. Nu se merită. Încerc să-mi protejez și vocea. Trebuie să am un echilibru, să nu-mi dau burnout, cum zici tu, prefer să am doar o cântare. În rest fac sport, dorm, sunt creativ, merg la studio. Healthy shit, you know? Nu e doar despre bani.
